Dupa cum am promis acum doua luni, cand in drum spre Schwandorf, pe valea Naabului, am descoperit Kallmünz-ul, duminica trecuta am mers special acolo sa il vizitam. Oraselul, aflat la confluenta raurilor Vils si Naab la aproximativ 30 de kilometri nord de Regensburg, m-a impresionat atunci prin centrul istoric medieval, perfect restaurat.
Dar daca atunci am trecut in mare graba, iar vremea era intunecata si rece, duminica trecuta s-au schimbat datele problemei. Intre timp totul a inverzit si a inflorit, vremea s-a incalzit iar noi am avut timp toata ziua sa admiram peisajul din jurul nostru.
Am plecat de acasa in jur de 10 si jumatate si in scurt timp am trecut Dunarea si apoi Naab-ul la Mariaort. De acolo, urmand malul stang al Naab-ului, pe langa cariera de piatra am intrat pe defileul raului. Primele stanci le-am intalnit imediat dupa Etterhausen, cand am parasit drumul national, alegand traseul NaabRadweg (Pista de biciclete de pe malul Naabului). Desi drumul este amenajat, peisajul iti lasa din loc in loc impresia ca esti undeva, departe, in mijlocul naturii: apa, stanci, padure.
Acolo unde valea se deschide, sunt sate, cate o biserica, chiar si campinguri. Adevarul este ca, daca poti, ar fi si pacat sa nu profiti de o astfel de panorama. Cei 30 de kilometri pana in Kallmünz i-am facut in aproximativ 2 ore. Deja cand am ajuns acolo ni se facuse foame, asa ca am inceput sa inspectam oferta culinara pe care o ofera orasul.
Cum ne-am hotarat ca am manca o pizza, si cum pizzeria era cam ocupata, a trebuit sa asteptam pana s-a eliberat o masa. Noroc ca localul se afla chiar pe malul Naab-ului, langa podul de piatra asa ca, admirand peisajul, asteptarea nu a parut lunga. Pizza in sine nu a fost cine stie ce bijuterie culinara, dar ambianta si peisajul terasei au compensat.
Imediat dupa masa, am plecat sa urcam pe muntele in varful caruia se afla ruinele cetatii medievale Kallmünz. Construita in secolul 13, din cetate au mai ramas numai zidurile exterioare si turnul central. Drumul pana la ruine urca la inceput pe o alee stramta printre case, apoi intra in padure si devine din ce in ce mai abrupt. La final, in varf, panorama se deschide, zidul de piatra se intrerupe si poti intra in fosta curte interioara. De aici se vad foarte bine detalii ale cetatii, detalii care, avand in vedere starea pe ansamblu a ruinelor, par mai mult restaurari. Poate asa si este.
In curtea interioara sunt 2 platouri, fiecare oferind celor care se incumeta sa urce pana acolo, o privire de ansamblu asupra vaii Naab-ului, cu Kallmünz-ul, la stanga, si asupra vaii Vils-ului, la dreapta. In mijloc se afla turnul. Paradoxal, desi pare in totalitate refacut, este chiar ceea ce a mai ramas din turnul original. Ceea ce este insa adaugat, este scara interioara ce iti permite sa urci pana in varf.
Ajunsi inapoi in oras, am plecat la pas sa vizitam restul centrului istoric. La inceputul secolului trecut, aici s-a stabilit o "colonie de artisti". Ca atare, si azi, parterul caselor viu colorate este ocupat in multe cazuri de galerii de arta.
Una dintre casele care ne-au impresionat, este numita "Casa fara Acoperis" si este construita in intregime intr-o pestera.
De acolo, am traversat Vils-ul, apoi si Naab-ul, chiar la confluenta, si urmarind acelasi traseu ca la venire, am plecat spre casa.
Dar daca atunci am trecut in mare graba, iar vremea era intunecata si rece, duminica trecuta s-au schimbat datele problemei. Intre timp totul a inverzit si a inflorit, vremea s-a incalzit iar noi am avut timp toata ziua sa admiram peisajul din jurul nostru.
Am plecat de acasa in jur de 10 si jumatate si in scurt timp am trecut Dunarea si apoi Naab-ul la Mariaort. De acolo, urmand malul stang al Naab-ului, pe langa cariera de piatra am intrat pe defileul raului. Primele stanci le-am intalnit imediat dupa Etterhausen, cand am parasit drumul national, alegand traseul NaabRadweg (Pista de biciclete de pe malul Naabului). Desi drumul este amenajat, peisajul iti lasa din loc in loc impresia ca esti undeva, departe, in mijlocul naturii: apa, stanci, padure.
Acolo unde valea se deschide, sunt sate, cate o biserica, chiar si campinguri. Adevarul este ca, daca poti, ar fi si pacat sa nu profiti de o astfel de panorama. Cei 30 de kilometri pana in Kallmünz i-am facut in aproximativ 2 ore. Deja cand am ajuns acolo ni se facuse foame, asa ca am inceput sa inspectam oferta culinara pe care o ofera orasul.
Cum ne-am hotarat ca am manca o pizza, si cum pizzeria era cam ocupata, a trebuit sa asteptam pana s-a eliberat o masa. Noroc ca localul se afla chiar pe malul Naab-ului, langa podul de piatra asa ca, admirand peisajul, asteptarea nu a parut lunga. Pizza in sine nu a fost cine stie ce bijuterie culinara, dar ambianta si peisajul terasei au compensat.
Imediat dupa masa, am plecat sa urcam pe muntele in varful caruia se afla ruinele cetatii medievale Kallmünz. Construita in secolul 13, din cetate au mai ramas numai zidurile exterioare si turnul central. Drumul pana la ruine urca la inceput pe o alee stramta printre case, apoi intra in padure si devine din ce in ce mai abrupt. La final, in varf, panorama se deschide, zidul de piatra se intrerupe si poti intra in fosta curte interioara. De aici se vad foarte bine detalii ale cetatii, detalii care, avand in vedere starea pe ansamblu a ruinelor, par mai mult restaurari. Poate asa si este.
In curtea interioara sunt 2 platouri, fiecare oferind celor care se incumeta sa urce pana acolo, o privire de ansamblu asupra vaii Naab-ului, cu Kallmünz-ul, la stanga, si asupra vaii Vils-ului, la dreapta. In mijloc se afla turnul. Paradoxal, desi pare in totalitate refacut, este chiar ceea ce a mai ramas din turnul original. Ceea ce este insa adaugat, este scara interioara ce iti permite sa urci pana in varf.
Ajunsi inapoi in oras, am plecat la pas sa vizitam restul centrului istoric. La inceputul secolului trecut, aici s-a stabilit o "colonie de artisti". Ca atare, si azi, parterul caselor viu colorate este ocupat in multe cazuri de galerii de arta.
Una dintre casele care ne-au impresionat, este numita "Casa fara Acoperis" si este construita in intregime intr-o pestera.
De acolo, am traversat Vils-ul, apoi si Naab-ul, chiar la confluenta, si urmarind acelasi traseu ca la venire, am plecat spre casa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu