La Petrohrad in Cehia

Pana saptamana trecuta mai fusesem in Cehia de doua ori, dar de fiecare data numai in Praga. Ca orice turist am vizitat centrul vechi, am trecut podul si am urcat la castel, apoi la catedrala, dar in rest nimic altceva. Frumos, nimic de zis, dar vizitand numai punctele de atractie turistica nu am ramas cu nimic din ceea ce inseamna cu adevarat Cehia. Ori cand te gandesti la Cehia, primul lucru care poate iti vine in minte este "Boemia". Praga insa, cu tot farmecul ei, parca nu mi-a lasat senzatia ca am vazut ceva cu adevarat nou si inedit. Astfel am fost putin sceptic cand, saptamana trecuta am ales impreuna cu Catalin si Cristi ca peste weekend sa mergem in Cehia pentru o tura cu bicicletele.

Am plecat duminica dimineata in jur de 8. Cristi a trecut cu duba si ne-a adunat pe toti si, autostrada fiind libera, foarte curand am ajuns la granita cu Cehia. Spre deosebire de precedenta excursie, intre timp Spatiul Schengen s-a extins astfel punctul de frontiera fiind acum desfiintat. Diferenta fata de Germania a inceput sa se simta imediat ce am iesit de pe autostrada. Pe masura ce ne-am indepartat de zona industriala prin care trece autostrada, satele au devenit din ce in ce mai mici, drumurile din ce in ce mai inguste iar peisajul din ce in ce mai frumos. La finalul celor 200 de kilometri pana la destinatie am uitat complet de zona aglomerata de unde veneam, arzand de nerabdare sa ne suim pe biciclete si sa plecam la drum.

Locatia aleasa de Cristi a fost Petrohrad, zona foarte renumita si propice cataratorilor de Bouldering. Mare amator, Cristi mai fusese aici in trecut, insa, manat de anumite ambitii personale de a cuceri anume bolovani, a decis sa renunte la bicicleta (din nou) in favoarea pietrelor. Astfel in tura cu bicicletele am plecat numai eu cu Catalin, pe Cristi lasandu-l in padure printre "pietrele lui pretioase".

Petrohradul este un sat foarte mic aflat la marginea unei paduri. La un moment dat, inainte de a ajunge in sat, se face o carare mai lata care duce in mijlocul padurii, intr-o poiana larga, poiana unde am si parcat masina. Ne-am echipat repede si am plecat la drum. Trebuie sa recunosc ca am avut putina strangere de inima datorita faptului ca eram intr-o zona destul de izolata si evident straina pentru noi, dar imediat ce am inceput sa pedalam sentimentul a disparut complet. Daca pentru masina, cararea lata pe care intrasem in padure a fost nepotrivita, pentru mountain bike a fost perfecta.

Din padure am coborat in sat si imediat am descoperit sentimentul acela de nou si inedit pe care il cautam. Casele simple si curate, satele mici si raspandite, dealurile impadurite, drumul serpuind impreuna cu calea ferata, toate alcatuiesc impreuna un peisaj extraordinar de pitoresc. Ciudat este ca, desi nu am mai fost niciodata in zona respectiva si desi totul era nou in jurul nostru, am avut in acelasi timp si un sentiment de familiar. Peisajul seamana cu Romania rurala in special din Transilvania. Nu stiu, poate e dorul de Romania, cert este ca pe parcursul intregii zile au fost foarte multe momente in care detalii aparent nesemnificative, cum ar fi mirosul din aer, potecile pe camp, iarba crescand printre dalele de beton sau blocuri de tip comunist mi-au adus aminte de copilarie, de o zi de vara petrecuta la tara sau de o dupamiaza de joaca in parcarea din fata blocului.

Din Petrohrad am iesit repede si urmand traseul gps stabilit cu o seara inainte am ajuns in Jesenice (Ieshenitze) si apoi pe malul lacului. Daca pana aici am coborat, de pe malul lacului am inceput sa urcam. Apoi am parasit asfaltul si am intrat din nou in padure. Desi m-am uitat de multe ori pe traseul inregistrat de gps nu pot sa imi amintesc exact pe unde am trecut, poate si datorita faptului ca marea majoritate a satelor au nume ce nu pot fi citite de catre un nevorbitor de ceha. In schimb imi aduc aminte perfect peisaje prin care am trecut, imagini ce nu le pot localiza pe harta.

Am facut prima pauza pe o banca la umbra unui copac, chiar dupa o coborare faina prin padure. Ne-am tras putin sufletul si dupa ce am mancat jumatate din batoanele pe care le aveam am plecat mai departe.

Punctul de intoarcere, dupa jumatatea traseului a fost orasul Rakovnik, un fel de Bals, mai mare. De aici, pentru cativa kilometri ne-am alaturat unui drum principal (caci era foarte circulat) si apoi din nou pe camp sau prin padure. Spre dupamaiaza am oprit din nou pe o banca la umbra pentru o gustare.

Ultimii kilometri, spre locul unde il lasasem pe Cristi au fost cei mai grei. Fiind deja obositi de dealurile pe care a trebuit sa le trecem, ultima urcare spre padurea unde era parcata masina a fost si cea mai serioasa. Totusi dupa aproximativ 7 ore de cand plecasem, venind acum din sens invers, am coborat prin padure spre poiana.

Cand am ajuns Cristi deja se intorsese si pregatea masa. Fiind insetati dupa tura, prima bere am baut-o pe nerasuflate si de abia apoi ne-am apucat sa mancam. Intre timp Cristi pusese deja la fiert apa si imediat a pus si pastele. Astfel asezati comod in scaune de camping am devorat fiecare cate o portie de paste cu sos (de la borcan). Apoi, ne-am intins la vorba, pana s-a intunecat.

Cum prognoza era favorabila si cum cerul era foarte senin, am decis sa nu mai intindem cortul. Am pus pe jos o prelata de PVC peste care am asezat saltelele si ne-am bagat repede in sacii de dormit. Nu stiu exact cand am adormit. Imi aduc aminte doar ca la un moment dat incercam sa gasesc "Carul Mare" si "Calea Lactee". Apoi am vazut un avion, apoi inca unul si apoi m-am trezit brusc cateva ore mai tarziu. Daca atunci cand ne-am culcat nu se vedea nimic in jurul nostru, cand m-am trezit in jurul orei 2 rasarise luna si intreaga poiana era acum scaldata in lumina ei. Mi-am zis ca trebuie neaparat sa fac o poza dar, din pacate, pana sa imi fac curaj sa ies din sacul de dormit am adormit la loc.

Eu cu Catalin ne-am trezit in jur de sapte dimineata, am iesit din sac si ne-am asezat pe scaunele (a se citi fotoliile) de camping. Pana s-a trezit si Cristi am admirat din nou poiana si padurea din jurul nostru, aerul extraordinar de rece si curat, aburul care se ridica din iarba uda si razele soarelui care usor-usor au inceput sa se arate printre copaci. Extraordinar! De piatra sa fii, si cu siguranta un astfel de peisaj te pune putin pe ganduri!

Desi initial era programat si pentru duminica o tura, atat eu cat si Catalin ne-am resimtit dupa dealurile din ziua precedenta asa ca am zis sa renuntam si sa plecam mai devreme spre casa. Cum nici Cristi nu prea mai avea multa "piele pe degete" (e o expresie de-a lor, de-a cataratorilor), am hotarat toti sa mancam si apoi, in drum spre Regensburg sa ne oprim putin intr-o alta padure, cat sa isi consume Cristi restul de energie. Astfel am mancat, am impachetat si am plecat spre Zihle.

In padure, la Zihle, am intalnit cei mai ciudati bolovani pe care i-am vazut in viata mea. Desi se pare ca este o constructie naturala, cu greu iti poti imagina acest lucru. Mai degraba seamana cu ruinele vreunui monument antic. Cu siguranta daca cineva mi-ar fi spus acest lucru, nici nu m-as fi gandit ca nu e adevarat.

Dupa aproape 2 ore, timp in care Cristi a catarat mai multi bolovani, am impachetat tot si am plecat spre casa. Fiind acum mult mai spre vest, drumul spre autostrada a fost diferit de cel pe care venisem. Daca sambata am strabatut mai mult un relief deluros, duminica am trecut mai mult printr-o zona montana. Cat a durat pana am ajuns la autostrada, m-am tot uitat pe geam incercand sa retin numele localitatilor prin care trecem, pentru a schita un eventual traseu viitor. Din pacate, imi este peste puteri sa retin cuvinte cu multe consoane, majoritatea cu accente, caciulite, virgulite si alte apostroafe.

Am ajuns acasa in jur de 4 dupa-amiaza si cum Denisa nu se intorsese inca, dupa ce am facut un dus, m-am bagat repede la somn.

* * *

Inainte de a pleca cu siguranta nu m-am gandit ca o sa fiu atat de incantat de aceasta excursie. Nu m-am asteptat nici un moment ca o sa intalnesc un asemenea peisaj si nici prin cap nu mi-a trecut ca o sa imi aduca aminte de Romania si de copilarie. Aici la Petrohrad am gasit acel ceva, acel lucru pe care il cautam despre ceea ce inseamna cu adevarat Cehia. Aici am gasit acel aer boem pe care evident nu il puteam gasi decat in inima Boemiei.

Galerie foto