La Schwandorf, pe valea Naab-ului

Desi tocmai m-am laudat ca vine primavara, duminica trecuta nu a avut nimic din ceea ce iti imaginezi ca ar inseamna o adevarata zi de primavara. A semanat mai mult cu o zi de toamna, cu cer gri, cu temperaturi care nu au depasit 12 grade si cu o amorteala in aer, specifica perioadei dinaintea instalarii iernii.

Chiar daca se anuntase un weekend nu tocmai prielnic iesirilor in natura, incurajat de vremea relativ buna de sambata, mi-am propus pentru duminica o iesire mai lunga, si anume sa merg pana la Schwandorf, urmarind cursul raului Naab.

Asa se face ca duminica m-am trezit de dimineata, am mancat bine, mi-am luat bicicleta si am iesit afara. Insa, de cum am deschis usa, am inceput sa am indoieli in privinta vremii, care statea sa ploua. Ori asta nu prea se impaca cu ambitia mea de a petrece 8 ore pe bicicleta. Cum deja ma pregatisem, am hotarat ca ar fi pacat sa ma razgandesc acum, asa ca mi-am luat  inima in dinti si am plecat la drum.

Pana sa ies din Regensburg, nu am fost nici eu foarte convins ca o sa imi ating obiectivul propus, asa ca am pedalat usor, fara spor, ca pentru o plimbare de dupa-amiaza. Odata ajuns insa la Mariaort, locul unde Naab-ul se varsa in Dunare, vremea a inceput  sa tina cu mine asa ca am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai serios ca punctul meu de intoarcere va fi Schwandorf-ul.

La ducere am ales malul stang al raului. Defileul propriuzis incepe imediat dupa Etterzhausen, cand, valea se ingusteaza si in loc de dealuri, de o parte si de alta a raului apar stanci. Prima oprire am facut-o in dreptul manastirii de la Pielenhofen, dupa aproximativ 16 km.

Intre Pielenhofen si Kallmünz defileul s-a largit, au inceput sa apara grupuri de case, si drumul a devenit asfaltat. Si cum vremea a devenit din ce in ce mai buna, eu am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine pe bicicleta, avand o viteze medie de peste 25km/h.

Trebuie sa recunosc ca de Kallmünz nu auzisem niciodata pana duminica trecuta. Deasemenea nici nu il observasem pe harta ca waypoint important in drumul meu pana la Schwandorf. Asa ca am fost foarte uimit de ce am gasit cand am ajuns acolo. Din departare nu se vedeau decat niste ruine situate undeva pe un deal, la baza caruia se vedeau cateva case. In schimb, pe masura ce m-am apropiat, dealul s-a facut munte, ruinele s-au transformat intr-o cetate in toata regula iar acele cateva case au devenit unul dintre cele mai pitoresti asezari pe care le-am vazut in Germania. 
Situat la confluenta raurilor Naab si Vils, cam la 30 de kilometrii de Regensburg, Kallmünz-ul este un mic orasel medieval, perfect restaurat, cu strazi pietruite foarte inguste, cu case tipice evului mediu, viu colorate, si cu un pod masiv din piatra. Extraordinar! Daca in lumina unei zile inorate de primavara arata asa de frumos, probabil ca atunci cand totul e verde si e soare, Kallmünz-ul este o feerie.

Cum pana aici facusem de abia un sfert din distanta propusa, nu am stat prea mult, am facut cateva poze si mi-am continuat drumul. Fara indoiala ma voi intoarce aici.

Imediat dupa, pista de bicicleta a disparut asa ca a trebuit sa merg o perioada pe drumul national. Nu a trecut insa mult si am revenit pe malul Naab-ului, la timp pentru a intra in centrul Burglengenfeld-ului. Singurul lucru care mi s-a parut interesant aici a fost numarul lebedelor care stateau pe apa. Desigur, cum am aflat mai tarziu, nu stiam ca sunt de fapt pe parta gresita a raului, si de unde ma aflam eu nu puteam sa vad panorama orasului.

In urmatorii 20 de kilometrii, in zona Teublitz, am trecut printr-un fel de delta, cu multe lacuri. Cu siguranta, nu cu mult timp in urma, aici se revarsase Naab-ul, caci peste tot se aflau urme de aluviuni, lemne, gunoaie si ce mai aduce raul cu el, ramase aici dupa retragerea apei. De asemenea, nu peste tot apele se retrasesera, asa ca la un moment dat m-am trezit inconjurat in 3 parti de apa, si desi gps-ul zicea ca trebuie sa merg in fata, a trebuit sa ma intorc si sa ocolosc zona, urmand drumul national.

La cam 4 ore de cand am plecat din Regensburg (din care 3 de pedalat), am ajuns in Schwandorf. Este a doua oara cand vin aici pe bicicleta, acum 2 ani facand o excursie similara. Atunci am venit pe valea Regen-ului si m-am intors prin sate, paralel cu autostrada.

Dupa un scurt popas in gara, pentru o poza cu indicatoarele si pentru a cumpara un covrig, m-am indreptat catre un mic parc din centrul orasului, pentru pauza de masa.

Orasul in sine nu impresioneaza prin nimic. In afara de 3 – 4 case vechi, frumos colorate, restul orasului este destul de gri. Singurul lucru pentru care trebuie mentionat este ca aici este punctul de intoarcere al traseului meu. Pana acum am facut 60 km in 3h07’, asta insemnand o viteze medie de 19km/h.

Dupa o jumatate de ora de pauza, timp in care am mancat si niste chec, pregatit de Denisa, de acasa, am trecut Naab-ul pe malul drept si am inceput drumul spre casa. Daca la ducere am urmat pe cat am putut de mult pista de biciclete, drumul fiind usor, fara urcusuri, malul drept al Naab-ului este mai ingust si mai abrupt, asa ca nu are pista de biciclete  si deci a trebuit sa urc si sa cobor odata cu drumul principal.

La un moment dat, la Waltenhof, satul sa tot urc si sa cobor prin sate, am parasit drumul asfaltat si m-am indreptat pe o poteca spre malul Naabului. Am gresit, intrucat dupa nici 1 km, poteca s-a pierdut si eu a trebuit sa o iau pe camp, pentru a ajunge iar la drumul principal.

La inceput, urcatul nu a fost o problema, dar spre final, cand oboseala a inceput sa se simta, dealurile au devenit foarte enervante. Ce-i drept, ajungand, undeva sus, panorama iti ofera o alta perspectiva asupra peisajului prin care treci.

Ajungand inapoi in Burglengenfeld, dar pe partea  „cealalta“ a raului, am oprit intr-un mic parc chiar pe malul Naab-ului. Panorama asupra centrului vechi la care se adauga multitudinea de lebede de pe apa, m-au facut sa imi schimb parerea initiala despre acest oras. Am realizat ca, la ducere, am reusit cumva sa nu intru deloc in centrul vechi al orasului, si am luat-o de fapt pe o straduta laturalnica. Pacat!

Chiar daca apoi drumul nu a mai avut urcusuri „inutile“, dupa 90 de km au inceput sa ma  doara atat picioarele, de la oboseala, cat mai ales fundul, de la sa. Avand la mine numai un bidon de apa, bineinteles ca dupa 6 ore aceasta s-a terminat. Noroc ca, ajungand inapoi in Kallmünz, am gasit o fantana chiar in centrul orasului. Daca Kallmünz-ul de pe malul stang mi s-a parut extraordinar de placut, malul drept este si mai frumos. Desi incepuse sa fie racoare, am pierdut totusi cateva momente ca sa mai fac fotografii.

Pragul de 100 de kilometri l-am atins dupa ce am trecut de Pielenhofen. De aici si pana in Etterzhausen drumul era inchis traficului datorita unor alunecari de stanci, asa ca, fiind singur, mi-am permis sa merg pe mijlocul drumului.

Ultimii 10 km au fost incredibili de lungi, in special datorita durerii pe care o simteam stand in sa. Picioarele, se resimteau si ele, dar nu ceva deosebit. Am ajuns inapoi acasa, pe inserate, unde Denisa ma astepta cu o prajitura mare.... cu iaurt. Mmmm!

Datorita reliefului total diferit, drumul la intoarcere a fost mai greu. Asta s-a vazut atat in timp, facand  peste 4 ore, cat si in viteza medie de deplasare de sub 17 km/h.

Per total, desi initial nici eu nu eram sigur ca voi reusi ceea ce mi-am propus, sunt multumit. In 6 ore si 32 de minute de pedalat am facut aprox 120 de km, cu o viteza medie de 18 km/h. Desi nu pot spune a fost o „frumoasa zi de primavara“, vremea a tinut totusi cu mine.

PS: Trebuie sa imi schimb saua!