Am asteptat cu multa nerabdare excursia aceasta. Pana duminica trecuta, nu mai fusesem la munte cu bicicleta de prin facultate, cand impreuna cu Mircea si Cezar, am urcat in Parang, la Ranca. Trasee prin padure, cu urcari si coborari am mai facut, dar la niciunul nu am atins o altitudine mai mare de cateva sute de metri. "Marele Arber", cum se numeste cel mai inalt varf din muntii Padurea Bavareza, se afla in estul Germaniei, chiar la granita cu Cehia si atinge altitudinea maxima la 1456 de metri. Am mai fost aici de cateva ori pana acum, insa numai iarna la snowboard, caci pe versantul estic al muntelui se afla partiile de ski.
Planul initial era ca sa merg cu Stefan si Cristian, insa in ultimele zile oamenii s-au tot razgandit asa ca la final ne-am inmultit, echipa ajungand la 6 membri: eu, Stefan, Catalin, Alin, Karl si Lilija.
Am plecat de acasa foarte devreme, punctul de start al traseului fiind Bad Koetzting. In gara m-am intalnit numai cu Catalin si Lilija caci Alin si Stefan s-au hotarat sa mearga direct acolo. Distanta dintre Regensburg si Bad Koetzting nu este mare dar cum nu exista un tren direct, trebuia sa schimbam in Schwandorf si Cham. A fost de la inceput pericolul sa nu prindem legatura in Cham dar cu siguranta nu ne-am asteptat ca trenul care trebuia sa ne duca in Cham sa nu circule datorita grevei respectivului operator feroviar. Astfel, cum a trebuit sa asteptam o ora in Schwandorf, am plecat putin la plimbare prin centru. Spre deosebire de datile trecute cand am ajuns cu bicicleta aici, la 7 dimineata Schwandorful a fost complet pustiu.
La 9:30 am ajuns in Bad Koetzting unde Karl, Stefan si Alin deja ne asteptau de o ora. Cum eram in intarziere, nu am mai stat pe ganduri si am plecat repede pe traseu, urmarind valea sapata de raul Regen. Primii 25 de kilometri am mers aproape plat, lucru destul de ingrijorator intrucat pe 60% din traseu am urcat numai aproximativ 5% din castigul de altitudine. Fiind numai astfalt si relativ drept, am mers grupat, oprind numai la un izvor pentru realimentarea cu apa.
Lucrurile s-au schimbat dupa Zackermuehle. Ajungand practic la baza muntelui, valea s-a ingustat si foarte curand drumul a devenit numai o alee ce a inceput sa urce constant prin padure. Cum ma si asteptam pe catararea ne-am despartit, eu, Alin si Stefan mergand inainte. Daca la inceput dupa fiecare urcare urma o coborare sau o zona plata, numai cat sa ne tragem sufletul, cum am intrat in padure, a inceput o urcare de 7%, intinsa pe 4 kilometri.
La lacul "Micul Arber" am facut primul popas. Desi initial planuisem sa oprim numai pentru un suc rece, cum unora li se facuse foame a trebuit sa stam mai bine de o ora. Lacul, aflat intr-o vale deschisa intre munti, este sursa de alimentare a paraului Regenul Alb, practic izvorul raului Regen. De pe malul sau am avut pentru prima data ocazia sa vedem punctul culminant al traseului nostru, varful Marele Arber cu cele doua domuri ale statiei meteorologice, situate la peste 600 de metri deasupra noastra.
Daca pana la lac, drumul a fost chiar asfaltat, spre bucuria mea mai departe traseul a devenit cu adevarat off-road. Primii kilometri au continuat prin padure, la umbra copacilor, pe serpentine, dar imediat ce am parasit zona lacului, panta s-a marit ajungand in medie la peste 10%. Cum Alin tocmai ce mancase la lac, desi el sustine contrariul, evident ca nu a mai putut catara asa ca pana la pista de ski am urcat numai cu Stefan. Pe restul i-am asteptat in capatul partiei. Dupa cum am zis, am mai fost la Arber de cateva ori, dar numai iarna cand totul era acoperit cu zapada. Acum, in mijlocul veri, totul arata diferit. Pe partiile pe care iarna m-am dat cu placa fara probleme, acum imi era frica chiar sa ma si apropii de marginea lor.
Planul era ca pana aici sa urcam toti, de aici impartindu-ne in 2 grupuri, unii care vor urca cu bicicleta in varf, ceilalti coborand la statia de telecabina si urcand cu telegondola. Cand am ajuns aici, preventiv Karl a sunat la statia de telegondola sa intrebe daca pot transporta biciclete. Evident raspunsul a fost negativ, asa ca vrand-ne-vrand, cei care sperau ca urcatul s-a terminat au trebuit sa isi adune puterile sa poate urca mai departe.
Daca pana in acel moment au fost putine portiuni unde datorita oboselii a trebuit sa ne dam jos de pe biciclete, pe ultimii kilometri spre varf nu am mai putut pedala deloc intrucat panta a fost atat de abrupta incat fie se ridica roata din fata (daca ne lasam pe roata din spate) sau se invartea in gol cea din spate (daca ne lasam greutatea pe cea din fata). Neavand de ales, pana in varf am renuntat sa mai pedalam si am trecut la impins bicicletele (push-bike).
Primii care am ajuns in varf am fost eu, Stefan si Karl, urmati de ceilalti la o jumatate de ora. Din pacate, plecand in intarziere si oprind de multe ori pe traseu (plus pauza de la lac), in momentul in care am ajuns in varf chiar si trenul de rezerva, care ar fi trebuit sa ne duc inapoi in Regensburg, nu mai era de prins. Singura sansa pe care o mai aveam era trenul "rezerva-rezervei", dar pe care, daca am fi vrut sa il prindem, ar fi trebuit sa ne grabim. Asa ca, am renuntat la pauza de masa de la terasa din varf si am pornit repede inapoi.
Partea buna a unei excursii la munte este ca odata ajuns in varf, incepe coborarea. Iar coborarea de pe Arber a fost extraordinara! Tot ceea ce am urcat in 4 ore chinuite, am coborat in 20 de minute pline de adrenalina. Poteci prafuite pe creasta muntelui, drumuri forestiere prin padure, alei asfaltate la baza muntelui, toate ne-au condus pe versantul vestic al muntelui pana in Bodenmais, sub bariera de nori ce o vazusem de sus.
Ajunsi jos, am gasit o vreme total diferita decat in varf. Desi cald, norii au inceput sa se adune in scurt timp, totul culminand cu un vant puternic din fata. Desi drumul pana in Bad Koetzting ar fi trebuit sa fie o usoara coborare, in realitate am tot urcat si coborat, totul impotriva vantului care nu s-a oprit nici un minut. Chiar daca traseul la intoarcere a fost mai scurt, senzatia a fost cu totul alta. Este enorm de greu, psihic vorbind, sa urci un deal cu vant din fata. Senzatia pe care o ai este de lupta in zadar asa ca vrei sa te opresti imediat. E si mai rau cand, odata ajuns in varful dealului, acelasi vant iti blocheaza si coborarea.
Am ajuns inapoi in gara in Bad Koetzting chiar inainte de sosirea trenului. Chiar mai mult, cum ne-am suit in tren a inceput sa ploua. Am ajuns in Regensburg la 9:30 seara, unde pe o ploaie mocaneasca, pentru un final potrivit zilei pe care am avut-o, "am urcat" fericit micul deal spre casa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu